De multe ori mama îmi spunea „Vei vedea, mamă, când vei fi părinte cum îți va fi sufletul pentru copilul tău!” și mare dreptate avea. Consider că a fi părinte, mamă sau tată, este de-a dreptul o vocație. Întrece orice definiție, orice simțire!

Când ești părinte simți prin toți porii corpului tău fiecare suflare, privire, gest ale copilului tău. Totul se oprește în loc când el, copilul tău, te mângâie suav cu degețelele sale mici. Îți cuprinde inima toată! Dacă îți și spune „Mami/tati te iubesc!”, efectiv ești topit.

Eu asta trăiesc de trei ani încoace. Simt că am renăscut prin copilul meu. Tot ce știam despre mine a dispărut, m-am reinventat. Miturile toate au fost mistuite sub privilegiul de a fi părinte.

Da. E o onoare să fiu mamă. O onoare să fiu mama lui, părintele lui. Uneori simt că nu mă ridic la înălțimea grației sale. Îmi dă unele lecții de viață pe care, cu toate studiile mele de până acum, nu le-am dobândit până la el. Copile, noi suntem ai tai!

Copilul meu se aseamănă cu el însuși. E stăpân pe propriul destin. Nici nu mi-aș fi dorit să fie o replică a mea sau a tatălui său. A venit pe lumea asta cu sufletul pur, gata să-și întindă propriile ramuri în adierea vântului. Noi, mama și tata, doar îl însoțim, cât ne va fi permis, în călătoria aceasta numită viață.

Îl las să se descopere, să facă propriile greșeli, îi amintesc, din când în când, de bunul simț, de respectul de sine și pentru ceilalți, îi arăt că munca de orice fel e nobilă când e făcută cu drag. Mai ales, îi arăt că iubirea de sine și de semeni e hrană pentru suflet. Prin iubire și cu iubire căile sunt drepte, iar ochii limpezi.

Copilul meu e imperfect, dar atât de minunat, unic. Este așa cum l-am visat de atâtea ori. Sunt un părinte compleșit, uneori, recunosc, însă un simplu „mami” mă resuscitează și mă reaprinde ca o torță. Cred că asta e superputerea lui.

Fiecare zi e grandioasă alături de copilul meu. Fiecare zi mă binecuvântează cu bucuria de a fi părinte. Copile, noi suntem ai tai!

Sharing is caring!